ISTORICUL PAROHIEI

Existenţa parohiei romano-catolice din Rădăuţi este strâns legată de perioada în care, în Bucovina, se instalează administraţia austriacă. Imediat după ocupare, în Bucovina este instalată o administraţie militară care durează până către sfârşitul anului 1786. Soldaţii dislocați în această zonă erau în cea mai mare parte de religie romano-catolică. Pentru a li se asigura serviciul religios au fost create nouă capelanate militare, administrate de capelani militari.

După alipirea de regatul Galiţiei şi trecerea Bucovinei în administraţie civilă, aceste capelanate militare au fost transformate, în anul 1787, în capelanate civile şi subordonate Arhiepiscopiei din Lemberg (Lwow). E vorba de capelanate militare de la Boian, Gura Humorului, Istensegits (Țibeni), Câmpulung, Sadagura, Siret, Suceava şi Andrásfalva (Măneuți).

În ceea ce priveşte capelanatul civil de la Măneuţi, trebuie menţionat faptul că este urmaşul capelanatului militar de la Frătăuţi, care a fost mutat aici şi transformat în capelanat civil.

La data de 27 iunie 1811, împăratul semnează decretul numărul 5.159, prin care capelanatele civile locale de la Boian, Gura Humorului, Istensegits (Țibeni), Câmpulung, Sadagura, Siret, Suceava şi Andrásfalva (Măneuți) sunt transformate în parohii. Prin decretul imperial nr. 16.566, din 11 noiembrie 1811, noua parohie din Andrásfalva (Măneuţi) este mutată la Rădăuți. Mutarea s-a făcut efectiv abia în anul 1816, întrucât în cazul Rădăuţiului a fost o situaţie mai deosebită. Aici, până la instalarea administraţiei austriece în Bucovina, îşi avea sediul o episcopie ortodoxă. După ce au preluat Bucovina, în anul 1781 autoritățile imperiale austriece au mutat Episcopia Ortodoxă din Rădăuți la Cernăuți, desprinzând-o de Mitropolia Ortodoxă de Iași. Episcopul Dosoftei Herescu de la Rădăuți a fost instalat la Cernăuți, ca Episcop Exempt al Bucovinei. De asemenea, administraţia austriacă i-a făcut o concesie în ceea ce priveşte proprietatea fostei episcopii ortodoxe, care a rămas în administrarea episcopului până la moartea sa, adică până în anul 1789. Atunci satul Rădăuți, numit până atunci Mănăstirea Rădăuți, intră în componența Fondului Bisericesc, care se reorganizează, devenind Domeniul Fondului Bisericesc. Pentru administrarea domeniului, de la 1 noiembrie 1789 a fost înfiinţată Direcţia Bunurilor, care administra noul Domeniu Rădăuţi. Populația satului Rădăuți, la acea dată, era formată din 132 de familii de iobagi moldoveni, care lucrau pe moșia episcopiei ortodoxe și robi țigani.

Dată fiind situația, Rădăuțiul rămâne o perioadă în afară schimbărilor, iar primii imigranți germani au evitat să se stabilească în acest sat, întrucât administrația nu poseda la Rădăuți teren pentru împroprietărirea lor. Conform celor scrise de Johann Polek, în lucrarea Zur Frage der Errichtung einer römisch-katholischenn Pfarre zu Czernowitz, editată la Cernăuţi în anul 1909, în anul 1786, administraţia militară a făcut un recensământ a întregii populaţii catolice din Bucovina. Conform acelui recensământ, în toată Bucovina erau 1.093 de familii catolice cu 3.609 de suflete şi 3.301de militari, inclusiv personalul auxiliar. Niciuna din aceste familii catolice nu locuia în Rădăuţi.

Anul 1792 reprezintă un an de cotitură în viața satului Rădăuți. Atunci Cabinetul Militar a luat în arendă nelimitată Domeniul Rădăuți transformându-l în Direcție Economică ce avea drepturi patronale, de administrație, de poliție și de colectare a impozitelor, şi a mutat herghelia de la Vășcăuți la Rădăuți.

Anii 1792-1796 reprezintă perioada în care la Rădăuți se stabilesc primele familii catolice, de slujbași imperiali care lucrau în această direcție. Din acel an, Rădăuțiul se îndepărtează tot mai mult de trecutul său foarte modest, devenind în scurt timp al doilea oraș al Bucovinei ca mărime după Cernăuți. Prezența hergheliei a însemnat atât prezenţa unui corp de ofiţeri superiori, cât și prezența diverselor industrii manufacturiere colaterale, absolut necesare dezvoltării acesteia. Începând din anul 1805 se stabilesc în Rădăuţi familii de muncitori forestieri din Althütte, Karlsberg şi Fürstenthal care au fost angajaţi de administraţia locală pentru lucrări de despădurire şi desecare a zonei intravilane. În prima jumătate a secolului al XIX-lea administraţia locală a desecat prin drenaj cea mai mare parte a terenului comunal.

Comunitatea romano-catolică formată, mică ce-i drept, era păstorită, până în anul 1797, de capelanii militari locali din Frătăuți, pr. Paulus Lewinski și pr. Guido Piotkowski. Din anul 1797 și până în anul 1802 de către pr. Deák Orbán (1797-1799), pr. Juvenálisz Czeke (1799-1800) şi pr. Nicky József (1800-1802) care erau capelani la Istensegits (Țibeni). Din anul 1802 și până în anul 1816 comunitatea catolică rădăuţeană a fost păstorită de către capelanul civil de Andrásfalva (Măneuți), pr. Nárzisus Lindemann.

Din anul 1816 şi până la numirea şi instalarea primului paroh al Parohiei Romano-Catolice din Rădăuţi (26 aprilie 1818), parohia a fost în grija administratorul Parohiei Romano-Catolice din Siret, pr. Anton Zyska.

Serviciul religios se făcea într-o capelă, prima din Rădăuţi, amenajată într-o cameră de la fabrica de bere, înfiinţată de către Administraţia Domenială, în anul 1789 (a fost prima fabrică construită vreodată în Rădăuţi). Acest fapt este consemnat de însuşi împăratul Francisk I, în jurnalul său de călătorie, cu ocazia vizitei sale la Rădăuţi, în data de 7 august 1817. Demn de menţionat este faptul că încă de la înfiinţare, parohia s-a aflat sub înaltul patronaj al împăratului.

La 31 martie 1818, Arhiepiscopia din Lemberg emite decizia de numire ca paroh la Rădăuţi a pr. Joseph Sattfeld, iar la 26 aprilie 1818 are loc festivitatea de instalare oficială a noului paroh, în prezenţa vicedecanului Bucovinei, pr. Valentin Strömenger.

Din vara aceluiaşi an încep demersurile pentru construirea unei biserici parohiale la Rădăuţi. Construirea bisericii va începe efectiv în anul 1823 şi va fi terminată doi ani mai târziu.

La 21 iunie 1826, PS Andrzej Alojzy Ankwicz - arhiepiscop și mitropolit de Lemberg, a sfințit noua biserică. Hramul bisericii a fost ales „Assumptio Beatae Virginis Mariae - Adormirea Maicii Domnului”. Biserica la acea vreme, era cea mai frumoasă din Bucovina.

Până în 1843, când are loc o reorganizare a parohiei, familiile catolice care locuiau în Furstental (Voivodeasa), Marginea, Horodnic, Volovăţ erau asistate spiritual de către parohul din Rădăuţi. După acest an, aceste localităţi trec în administrarea vicariatului înfiinţat la Voievodeasa. În 1852 localităţile Gălăneşti şi Voitinel trec de la vicariatul local din Gura Putnei (Karlsberg) la parohia Rădăuţi. În 1888 şi localitatea Volovăţ intră în componenţa parohiei rădăuţene. După 1900 în componenţa parohiei au mai rămas numai filialele Satu Mare şi Gălăneşti.

Datorită faptului că numărul de familii catolice din Bucovina de Sud era foarte mare, începând cu 1 ianuarie 1907 este înfiinţat Decanatul de Rădăuţi. Din componenţa decanatului făceau parte: Rădăuţi (cu filialele Satu Mare şi Gălăneşti) - 5896 de catolici; Măneuţi (Andrasfalva) (cu filiala Frătăuţii Noi) - 3060 de catolici; Althutte - cu 3400 de catolici; Augustendorf (cu filialele Davideni, Dunaveţ şi Laureanca) - cu 2944 de catolici; Voivodeasa (Furstental) (cu filiala Marginea) - 2225 de catolici; Dorneşti (Hadikfalva) - 5393 de catolici; Ţibeni (cu filiala Iacobeşti) - 3177 de catolici; Cacica - 1607 de catolici; Gura Putnei (Karlsberg) (cu filialele Falcău, Brodina, Putna, Seletin şi Vicov) - 3500 de catolici; Soloneţul Nou (cu filiala Pleşa) - 1490 de catolici; Solca (cu filialele Arbore, Clit şi Dealul Ederii) - 1410 de catolici. În total decanatul număra 34102 de catolici. Datele au fost preluate dintr-o statistică a anului 1934. Localităţile marcate cu verde sunt actualmente din Bucovina de Nord (Ucraina). Primul decan a fost monseniorul Clemens Swoboda.

La data de 11 noiembrie 1918, împăratul Karl I Franz Joseph este forţat ca să abdice şi astfel parohia îşi pierde înaltul ocrotitor. După căderea imperiului şi realipirea Bucovinei la regatul României, în organizarea bisericească au intervenit schimbări. De asemenea în urma reglementării relaţiilor dintre regatul României şi statul Vatican, acesta din urmă, organizează în Bucovina un Vicariat general cu sediul la Cernauti.

În anul 1927, s-a înfiinţat la Rădăuţi seminarul mic, în care erau înscrişi 13 elevi ai Gimnaziului catolic privat nemţesc.

La 15 august 1930, are loc predarea jurisdicţiei administrative ale Arhiepiscopiei de Lemberg (sub care se afla parohia) către Episcopia Iaşului.

Imediat după război şi datorită instaurării regimului de opresiune comunist, are loc o migrare masivă a ungurilor şi a germanilor din zona Bucovinei, care parţial (partea sa nordică) intră în componenţa imperiului sovietic. Numeroase parohii, altădată înfloritoare, se desfiinţează. Este vorba de parohiile Dorneşti, Ţibeni, Măneuţi, Gura Putnei, Voievodeasa, Solca. Parohia pierde statutul de decanat. Tot în această perioadă are loc o reorganizare a parohiei. În componenţa acesteia intră localităţile Putna, Gura Putnei, Voievodeasa, Falcău, Brodina, Măneuţi, Clit, Ţibeni, Volovăţ.

Anii crunţi ai comunismului şi-au pus amprenta, în mod categoric, asupra destinelor acestei parohii. În această perioadă, noul regim a recurs la naţionalizarea cvasitotală a patrimoniului bisericesc. După căderea regimului comunist, în 1989, emigrarea catolicilor din Rădăuţi a continuat, de data aceasta criteriul de emigrare fiind căutarea unui loc de muncă în ţările Uniunii Europene. Important este faptul că, în ciuda acestei situaţii, viaţa parohiei a rămas vie.

Datele au fost preluate din cartea Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice din Rădăuţi. Autor: Ioan Şmid.


ISTORICUL BISERICII LOCALE

La data de 12 august 1818, a fost întocmită, de către Arhidieceza de Lemberg, cererea de construire a actualei biserici din Rădăuţi. La data de 8 iunie 1819, împăratul Francisk I aprobă această cerere. Patru ani mai târziu,la 13 mai 1823, a fost sfinţită piatra de temelie. La data de 8 octombrie 1824, în biserica, încă neterminată, se ţine prima sfântă Liturghie.

La 21 iunie 1826, biserica este sfinţită cu hramul "Assumptio Beatae Virginis Mariae - Adormirea Maicii Domnului". Biserica este în stil gotic şi la acea vreme era cea mai frumoasă din zonă.

Primul paroh al noii parohii a fost pr. Joseph Sattfeld (1792-1851). Sărbătoarea instalării a noului paroh a fost duminică 26 aprilie 1818.

La 14 noiembrie 1851 primul paroh a decedat, fiind numit în locul lui pr. Clemens Horvath, ca administrator, până la data de 28 martie 1852, când a fost numit un nou paroh: pr Johann Zukiewicz (1808-1878).

Începând din anul 1853, biserica îşi serbează hramul, la data de 8 septembrie, păstrându-şi în continuare numele hramului iniţial.

În 1878, părintele paroh Zukiewicz moare de bătrâneţe. În locul său este numit ca administrator pr. Kazimir Michalkowski (24 mai 1878 - 14 decembrie 1879). Pe 15 decembrie 1879 a fost instalat ca paroh pr. Edward Niestenberger (1829 - 1903).

Începând din anul 1887, numele hramului bisericii este schimbat în "Nativitas Beatae Mariae Virginis - Naşterea Sfintei Fecioare Maria". Acesta este de altfel şi hramul actual al bisericii.

Anul 1899 reprezintă anul în care primii rădăuţeni au devenit preoţi (fraţii Josef şi Francisk Luczko).

La 22 ianuarie 1903, moare părintele paroh Niestenberger. Este numit administrator, până la 1 iunie 1904, pr. Karl Morosiewicz. De la acea dată, este numit paroh monseniorul Clemens Swoboda (1853 - 1928).

Demn de menţionat este şi faptul că în perioada când paroh era monseniorul Clemens Swoboda, la Rădăuţi se mai construiesc şi două capele: Sf. Rochus (1900) şi Sf. Treime (1904).

După căderea imperiului şi realipirea Bucovinei la Regatul României, în organizarea bisericească au intervenit schimbări. În urma reglementării relaţiilor dintre Regatul României şi statul Vatican, acesta din urmă, îl numeşte pe arhiepiscopul Josef Bilczewski ca administrator apostolic al Bucovinei. Sfinţia Sa organizează un vicariat general la Cernăuţi (1921), condus de pr. Josef Schmidt, care, la scurt timp a decedat, astfel că în locul rămas vacant a fost numit parohul de Rădăuţi, monseniorul Clemens Swoboda. Astfel el devine paroh de Cernăuţi şi totodată Vicar General de Bucovina (9 iunie 1921.

În urma transferului , administrarea parohiei rădăuţene este încredinţată, până la 30 aprilie 1922, pr. Franz Gaschler.

La 1 mai 1922, este numit paroh la Rădăuţi, pr. Josef Mykietiuk(1851 - 1923), care, după numai un an a decedat (15 mai 1923). Administrarea parohiei revine din nou pr. Franz Gaschler până pe 3 noiembrie 1924, când este numit un nou paroh: pr. Karl Morosiewicz(1871 - 1929). Acesta, la 17 iulie 1925, devine Decan de Rădăuţi.

În 1927, s-a înfiinţat la Rădăuţi Seminarul mic, în care erau înscrişi 13 elevi ai Gimnaziului catolic privat nemţesc. Directorul acestei instituţii este vicarul pr. Otto Schmegner. Dintre elevii acestui seminar, 40 au fost sfinţiţi preoţi.

La 29 septembrie 1929, parohul a decedat, fiind numit administrator, pînă la 12 iulie 1931, pr. Otto Schmegner.

La 13 iunie 1931, este numit paroh de Rădăuţi, pr. Karl Schuttler (1882 - 1944). La 5 decembrie 1940, părintele Schuttler a părăsit parohia şi oraşul pentru totdeauna, fiind repatriat în Germania, împreună cu majoritatea germanilor din Bucovina.

În perioada războiului, parohia a fost deservită de mai mulţi preoţi pe perioade scurte.

După anii războiului, urmează anii crunţi ai dictaturii comuniste în care numeroşi preoţi, dar şi simpli enoriaşi erau deseori chemaţi la securitate unde erau interogaţi, intimidaţi şi chiar arestaţi. Un exemplu este cel al părintelui paroh Eugen Baltheiser, care a fost arestat în anul 1952.

Între anii 1982 - 1983, pe când era paroh pr. dr. Ferenţ Eduard, se realizează o reparaţie generală a bisericii, în cadrul cărora se fac diverse modificări ale interiorului bisericii. Aceste reparaţii sunt continuate şi de următorul paroh, pr. Doboş Iosif, care, printre altele, a schimbat şi învelitoarea acoperişului.

Continuând tradiţia, şi actualul paroh, pr. Iosif Răchiteanu, continuă lucrările de modernizare a parohiei. Astfel, s-a schimbat pavajul din curtea parohiei şi s-a construit un soclu pe care este aşezată statuia Sf. Fecioare Maria.

În interiorul bisericii a fost construit un nou altar principal. La 8 aprilie 2009, cu câteva zile înainte de Sărbătoarea Învierii Domnului, a fost montată şi piesa principală a altarului: icoana în mozaic a Maicii Domnului.

În anul 2010, a fost reparat vechiul ceas din turnul bisericii. A fost înlocuit vechiul mecanism, mecanic, cu unul electronic. Pe 25 iulie 2010, în cadrul Sfintei Liturghii comunitare a fost sfinţit.

Pentru cei interesaţi de istoria acestei localităţi, recomand şi articolul
SCURTĂ ISTORIE A ORAŞULUI.

Datele au fost preluate din cartea Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice din Rădăuţi. Autor: Ioan Şmid.

Webmaster: ing. Ioan Șmid - Design și copyright 2006 - 2019

Este permisă folosirea articolelor în întregime sau parţial din acest sit doar prin citarea sursei şi autorului.